×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 42
Marți, 14 August 2012 11:50

Bucătarii braşoveni premiaţi la etapa regională Metro Chef

Bucătari din Braşov şi-au întrecut talentele în ale gătitului, pentru a intra în finala concursului Metro Chef din această toamnă. Echipe formate dintr-un bucătar şi un ajutor de bucătar (de la acelaşi restaurant) au fost supuse probei de pregătire a unui meniu din două preparate, cu specific naţional sau internaţional, care să respecte tradiţiile gastronomiei moderne.

Această etapă a competiţiei a fost câştigată de echipa formată din Buzea C. Daniel şi Florescu I. Ioan, reprezentanţii restaurantului Belvedere din Braşov. Pe următoarele poziţii ale podiumului s-au clasat buvătarii de la restaurantul Vesuvius din Braşov, Piselli Giovanni si Gentilini Simone, urmaţi de echipa Restaurantului Bistro de’l Arte, tot din Braşov, formată din Coandă I. Oana Irina şi Grancea Marius. Echipele care s-au clasat pe primele două locuri s-au calificat în marea finală a competiţiei Metrou Chef 2012, care se va desfăşura la Metrou Berceni, în intervalul 25-26 octombrie 2012.

Competiţia pune în joc premii important pentru concurenţi, dar şi pentru angajatorii care şi-au sprijinit bucătarii să participe. Astfel, cei doi membri ai echipei câştigătoare vor împărţi un premiu de 10.000 de euro, ocupanţii poziţiei secunde pe podium vor primi în total 6.000 de euro iar echipa câştigătoare a medaliei de bronz va împărţi un premiu de 3.000 de euro. La rândul lor, angajatorii ocupanţilor podiumului vor primi câte un voucher de cumpărături în valoare de câte 1.000 de lei.

Următoarele etape regionale ale Metro Chef 2012, competiţie adresată clienţilor Metro Cash & Carry din domeniul HoReCa se vor desfăşura la Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa.

www.gastromedia.ro

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…